Se afișează postările cu eticheta TVR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TVR. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 octombrie 2009

TVRi aniversează 14 ani de activitate


Sâmbătă, 17 octombrie, TVR Internaţional aniversează 14 ani de la prima emisie.

TVRi este primul post românesc care a emis pe satelit pentru vorbitorii de limba română din afara graniţelor ţării, primul post de televiziune românesc care a emis pe continentul nord-american, Australia, Noua Zeelandă, Noua Caledonie, Indonezia, Papua–Noua Guinee şi singurul post care produce emisiuni adresate special străinătăţii, stabilind cea mai mare interactivitate cu publicul telespectator.

Pe parcursul celor 14 ani de existenţă, valoarea TVRi a fost certificată de numeroase premii şi distincţii atât naţionale, cât şi internaţionale, cum ar fi Premiile Hot Bird TV Awards, ediţiile 2006 şi 2008. Din 1997 TVRi este membru cu drepturi depline al Grupului de la Bruges, asociaţia televiziunilor publice internaţionale europene şi este preluat de cele mai importante reţele de cablu din ţările cu numeroase comunităţi româneşti.

Grila actuală de programe se adresează preponderent unui target cu vârste cuprinse între 19 şi 49 de ani, cu o largă marjă de venituri şi fluctuaţii mari de schimbare a domiciliului, interesat să fie informat corect despre tot ceea ce l-ar putea ajuta în viaţă şi carieră. Astfel, pentru realizarea unei informări prompte a telespectatorilor din întreaga lume, în timp real, asupra celor mai importante ştiri şi evenimente, TVRi a instituit nu numai pachete de programe de mare interactivitate, ci şi benzi informative, aşa numitul info-crawl care oferă o sinteză în română şi engleză a celor mai importante şi actuale ştiri preluate de pe fluxurile agenţiilor de presă.

TVR Internaţional a instituit de-a lungul celor 14 ani repere nu numai pentru telespectatorii din străinătate, cât şi pentru cei din ţară. Gala Premiilor TVR Internaţional, ajunsă în acest an la cea de-a VIII-a ediţie, a devenit o manifestare anuală de prestigiu dedicată personalităţilor şi proiectelor care au obţinut rezultate deosebite în promovarea imaginii României în lume.

Premiile TVRi s-au dovedit a fi nu doar trofee care să răsplătească o muncă de durată, ci şi adevărate predicţii ale unor valori confirmate ulterior. Fiecare ediţie a Galei Premiilor TVRi a fost transmisă în direct, ceremonia fiind urmată de un spectacol de înaltă ţinută” - a declarat Beatrice Comănescu, director TVR Internaţional.

duminică, 11 octombrie 2009

Liana Stanciu a plâns de emoţie la aniversarea TVR 3

Oameni de televiziune care valsează, dialog între profesioniştii din toate studiourile teritoriale TVR 3 - TVR Iaşi, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Timişoara, TVR Târgu Mureş şi cel din Bucureşti, un imn compus de Miţă şi colegii de la Bere Gratis.

Peste toate acestea, lacrimile Lianei Stanciu, provocate şi de surpriza intervenţiei telefonice a Mihaelei Rădulescu. Liana i-a declarat Mihaelei că, de fiecare dată când o sună, reuşeşte să o emoţioneze şi a promis că e a treia şi ultima dată când mai plânge în direct la televizor. Mihaela a ţinut să-şi felicite colega de breaslă şi prietena şi să-i ureze la mulţi ani de reuşite pe TVR 3, la fel întregii echipe.

Se poate rezuma şi aşa ceea ce a oferit telespectatorilor emisiunea de gală, transmisă sâmbătă seara, în cinstea aniversării primului an de TVR 3. Singurul post naţional dedicat în întregime vieţii comunităţilor locale a reuşit, timp de un an, să prezinte românilor de pretutindeni ceea ce se întâmplă în fiecare regiune.

Miţă şi colegii de la Bere Gratis au dat startul emisiunii aniversare, cântând "Seară bună", la TVR 3 împreună, imnul compus special. Liana Stanciu şi Bogdan Ghiţulescu au prezentat toate echipele studiourilor teritoriale, cărora le-au dat legătura pentru mai multe intervenţii. Invitaţii din platoul din Bucureşti au felicitat-o pe coordonatoarea TVR 3, Mura Frînculescu, şi au putut urmări, împreună cu telespectatorii din toată ţara momentele artistice ale Ozanei Barabancea şi ale trupelor Vank, Distinto, Talisman. Profesioniştii care realizează producţiile locale, fie că apar pe sticlă, fie că muncesc în spatele camerelor, au adus în seara de gală câte un mesaj aniversar.

Cei de la TVR Iaşi şi-au invitat telespectatorii la un bal şi au valsat, au prezentat pe scurt ce emisiuni au făcut timp de un an pe TVR 3. Timşorenii, care peste o săptămână vor împlini 15 ani de TVR Timişoara, s-au pregătit şi ei cu muzică, dar au adoptat un stil vestimentar de epocă, punctând şi ei munca primului an pe TVR 3. TVR Cluj a oferit propria surpriză telespectatorilor – transmisiuni directe de la o nuntă tradiţională ardelenească, plus realizările de peste an. TVR Târgu Mureş a oferit o ediţie specială a emisiunii "Necunoscuţii de lângă" noi, iar TVR Craiova a venit cu invitaţi speciali, un rezumat al celor mai bune producţii şi un festin veritabil: neaoşa mămăligă, alături de bunătăţi tradiţionale.

vineri, 9 octombrie 2009

Liana Stanciu, gazda galei de sâmbătă , la un an de TVR 3

Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19.00, Liana Stanciu dă tonul aniversării : TVR 3 împlineşte un an.

Studiourile teritoriale TVR Iaşi, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Timişoara, TVR Târgu Mureş şi cel central din Bucureşti au pregătit, la zi de sărbătoare, emisiuni speciale, păstrând specificul cu care şi-au obişnuit telespectatorii.

Tortul mov, decorat cu sigla TVR 3, va fi adus în emisiunea de gală Club TVR 3, începând cu ora 19.00. Timp de peste trei ore, Liana Stanciu va modera, alături de Bogdan Ghiţulescu, o ediţie în care se vor regăsi telespectatorii din toate zonele ţării. De la Bucureşti, muzica va fi reprezentată de Ozana Barabancea şi trupele Distinto, Talisman, Vunk, Bere Gratis. Echipa TVR 3, coordonată de Mura Frînculescu, va rezuma telespectatorilor cum s-a muncit mai bine împreună timp de un an.

Liana Stanciu şi-a mobilizat şi familia, aşa încât Mihai Georgescu - Miţă, ajutat de colegii de trupă, a pregătit imnul TVR 3, special conceput pentru aniversare. Liana Stanciu rezervă surprize plăcute invitaţilor şi promite că fiecare se va simţi mândru de zona pe care o reprezintă.

Vedeta Club TVR 3 va da legătura colegilor din studiourile teritoriale. Tot programul zilei, deşi conţine emisiunile obişnuite de sâmbătă, va prezenta telespectatorilor şi amintirile primului an de TVR 3. Maşina timpului de la Iaşi, apoi Spirit şi credinţă de la Cluj, Craiova, Timişoara şi Premianţii, din studioul de la Bucureşti.

De la ora 12.00, TVR Iaşi face o ediţie specială a emisiunii Tele-viziunea mea, apoi, de la 14.45, puteţi urmări producţia Ca la olteni..de la TVR Craiova.
Singurul Telejurnal regional din 10 octombrie este adus de Marius Dobrescu, de la ora 15.00. De la 15.30, în emisiunea Din arhiva TVR, Irninis Miricioiu va discuta cu Laurenţiu Tănase un subiect boem, nostalgii de toamnă. La ora 16.30 studioul teritorial Târgu Mureş aduce Adevărata poveste a lui Apostol Bologa în cadrul emisiunii Necunoscuţii de lângă noi.

Iubitorii sportului vor putea urmări în direct, de la ora 17.00, meciul de baschet masculin CSU Piteşti – SCM CSU Craiova, transmis de la Piteşti, comentat de Valentin Pribeanu. După Cub TVR 3, la ora 22.30, TVR Cluj va difuza un concert Mandinga.

Seara aniversară se va încheia cu un cadou oferit telespectatorilor TVR 3 : filmul românesc „Damen Tango”, cu Maia Morgernstern, Andreea Bibiri, Mihai Călin.

marți, 22 septembrie 2009

Cristi Tabara a plecat de la Pro TV


Cristi Tabara a demisionat de la Pro TV in urma cu aproximativ o luna, sustine Cancan.

Prezentatorul emisiunilor Te vezi la Stirile Pro TV , Parte de Carte si Daruiesti si castigi, campania televiziunii din Pache Protopopescu care se desfasoara in ajunul sarbatorilor de iarna, a decis sa puna punct colaborarii cu trustul in care a muncit aproape zece ani.

Cristi Tabara a fost, se pare, declarat admis la TVR, unde a dat un concurs pentru ocuparea postului de Director Departament Film din cadrul Directiei Programe.

vineri, 18 septembrie 2009

Dida Drăgan: „Am refuzat sume fabuloase în străinătate”


Artista spune că şi-a jurat să nu plece din ţară, în comunism, deşi tentaţiile existau.
Cântăreaţa Dida Drăgan, care şi-a făcut debutul în muzică în urmă cu mai bine de 30 de ani, „liberală convinsă”, încă elevă la cei 62 de ani împliniţi luni, pe 14 septembrie, şi preşedinte al Cerbului de Aur, vorbeşte pentru EVZ despre viaţa de artist în Epoca de Aur şi în tranziţie.

Eu am fost printre interpreţii cu cele mai mari onorarii dintr-o ţară socialistă”, spune Dida Drăgan, mărturisind că şi-a jurat să nu plece niciodată din ţară, deşi unii agenţi i-ar fi oferit sume fabuloase la acea vreme.

EVZ: Cum arată viaţa dv. astăzi, în afara faptului că încă mai sunteţi elevă?
Dida Drăgan: Plec în străinătate, cânt, mă ocup de treburile din Consiliul de Administraţie al TVR. Am încercat şi ceva nou, ce nu mai făcusem până acum, şi anume opera. La început nu am vrut, pentru că am zis că nu e lumea mea, dar pentru că merg la şcoa lă şi am un ambitus deosebit, am putut să cânt şi operă. Practic, am vrut să văd dacă pot şi asta, şi am putut. Mă pregătesc să lansez, în curând, un album, şi chiar am să cânt o piesă împreună cu Bodo, „Te voi iubi mereu”. Cânt în continuare în Germania, unde am fost pe scenă alaturi de Nina Hagen şi unde poate că ştiţi că am bătut toate topurile posibile şi imposibile. După 20 de ani, am îndraznit să cânt şi balade româneşti. Şi mai cânt şi în Elveţia. Însă niciodată nu mi-a plăcut să bat toba şi am încercat să fug de zia rişti, pentru că nu îi înţeleg. Nu înţeleg de ce trebuie să facem atâta lobby pentru o grămadă de domnişoare care nu reprezintă nimic pen tru istoria acestei ţări. Dar probabil că aşa este în economia de piaţă sau, mai ales, de viaţă, trebuie să vinzi.

Aţi ieşit foarte des din ţară, chiar şi în timpul comunismului. Nu v-a tentat niciodată ideea de a rămâne în străinătate?
Vreau să spun un lucru foarte important. Înainte de a primi paşaportul să plec în străinătate, mi-am dat mie însămi cuvântul de onoare că nu am să rămân şi nu am rămas. Toţi colegii
mei din străinătate s-au întrebat de ce nu am ales să rămân, eu puteam în câteva minute să fiu, nu milionară, multimilionară, însă am adus toţi banii pe care i-am câştigat agenţiei, statului român. Asta pentru că inima mea nu era legată de alt pământ. Acum, dacă aş vrea, aş putea să trăiesc oriunde, nu regret nimic din ce am ales… a fost o acţiune a sufletului meu, un jurământ pe care nu am să-l încalc niciodată. Primele dăţi când am plecat în străinătate mi s-a oferit o suma fabuloasă ca să cânt într-un bar, alături de artişti foarte mari. Pe vremea aia, acum cam 25 de ani, a-i oferi unui interpret 8.000 de dolari era o sumă fabuloasă, dar am refuzat-o zâmbind.

De ce?
Dacă aş spune că aveam banii ăia atunci aş minţi, nu am acceptat pentru că mi-ar fi fost frică, ci pentru că nu era lumea mea. Deşi am câstigat foarte mult, nu au contat niciodată banii. Eu am fost printre interpreţii cu cele mai mari onorarii dintr-o ţară socialistă şi am fost unul dintre puţinii artişti care şi-au adus cota imensă la agenţie, pe lângă cei câţiva saci de bomboane pe care îi aduceam pentru copiii de la orfelinate.

Cum vă amintiţi de vremurile de început ale carierei?
Am învăţat foarte mult, niciodată nu am stat pe loc, de fapt nu am timp nici acum să stau pe loc prea mult. Am multe amintiri frumoase din atâtea şi atâtea spectacole şi turnee pe care le-am făcut. Îmi amintesc de un spectacol în Slovacia, când, la sfârşitul concertului, am primit un coş mare cu flori şi m-am îndreptat spre el să-l iau şi nu am văzut fosa, care este un spa ţiu destinat orchestrei, şi am căzut în ea. Amintiri frumoase am cu tot ce mi s-a întâmplat acasă cu for ma ţia mea Roata, unde am cântat cu Sorin Chifiriuc, un artist pe care şi l-ar dori foarte multe ţări, cu Liviu Tudan, cu Dan Vladimir Aldea, care acum scri e orchestraţii pentru Madonna, cu Roşu şi Negru... Mai păstrez şi a cum legătura cu toţi.

Citeste totul aici

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Trupa Sistem la Cerbul de Aur: Playback-ul a fost o soluţie de compromis

Anca Lupeş, managerul trupei Sistem, formaţie pe care Marian Ionescu de la Direcţia 5 a acuzat-o că a făcut playback la Festivalul Cerbul de Aur, a declarat pentru Mediafax că playback-ul a fost o soluţie de compromis, "cea mai sigură".
"Pentru programul pe care l-au avut de făcut la Cerbul de Aur, varianta de playback a fost cea mai sigură ", a declarat Anca Lupeş

"Împreună cu TVR ne-am gândit că pentru deschidere aşa ar fi cel mai bine - să nu înşirăm foarte multe cabluri", a mai spus Lupeş, explicând că, după recitalul trupei Sistem, scena festivalului trebuie eliberată în doar două minute. " Nu mai e un secret pentru nimeni că Sistem ştie să cânte live, a fost o soluţie de compromis acceptată", a subliniat ea.

În ceea ce priveşte acuzaţiile celor de la Direcţia 5, Lupeş a spus că aceştia au de mult timp ceva împotriva celor de la Sistem. "Fiindcă Marian Ionescu are o vendetă personală cu Sistem şi nu pierde nicio ocazie să se lege de trupă (...). Sunt convinsă că şi Direcţia 5 a făcut playback când a fost nevoie", a mai spus Lupeş.

Membrii formaţiei Direcţia 5 i-au acuzat, vineri, într-o conferinţă de presă, pe membrii formaţiei Sistem că au făcut playback şi nu au cântat live pe scena Cerbului de Aur de la Braşov.

"Este foarte uşor să îţi aduci un calculator, să pui un CD şi tu numai să te faci că baţi în nişte butoaie. Totul a fost playback", a declarat Marian Ionescu, liderul Direcţiei 5.

"Este important ca ceea ce faci să nu fie aşa... de păcăleală şi în culori. A fost prea mare păcăleala şi prea multe culorile", a adăugat acesta.

joi, 27 august 2009

Televiziunile din Europa vor transmite Cerbul


Festivalul Cerbul de Aur 2009 marchează mai multe premiere. În acest an, Concursul Cerbul de Aur va fi transmis de mai multe televiziuni din Europa.


Televiziunea Română a semnat un contract cu Balkanika Music Television şi a făcut posibil ca, alături de români, concurenţii care vor urca pe scena din Piaţa Sfatului să poată fi urmăriţi şi de albanezi, bulgari, macedoneni, sloveni, sârbi, croaţi, muntenegreni, kosovari şi bosniaci. Balkaniaka MTV este o televiziune care emite în Albania, Bulgaria, Macedonia, Slovenia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Kosovo, Bosnia şi România.

O altă premieră a acestei ediţii: transmisia în sistem High Definition (HD). Festivalul Cerbul de Aur va putea fi urmărit în acest an şi pe TVR HD.

Festivalul Cerbul de Aur 2009, care se desfăşoară în perioada 2-7 septembrie, va fi difuzat integral pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, iar secţiunea de concurs şi pe Balkaniaka MTV, din ţările în care emite.

Ediţia 2009 a Festivalului şi Concursului Internaţional Cerbul de Aur va reuni anul acesta 25 de concurenţi din 18 ţări. Vedetele internaţionale invitate la Braşov sunt: Hot Chocolate, Steve Vai şi Tiziano Ferro. Pe scena Cerbului de Aur vor mai susţine recitaluri trupe şi artişti români de mare valoare: Sistem, Direcţia 5, Vama, Holograf şi Loredana.

miercuri, 26 august 2009

Anul acesta sunt trei Cerbi: Aur, Argint si Bronz


Pentru prima dată după 1989, Televiziunea Română va acorda trei mari trofee: Cerbul de Aur, Cerbul de Argint şi Cerbul de Bronz. Ocupanţii primelor trei locuri vor primi fiecare câte un trofeu.

Cu o greutate de aproximativ două kilograme şi o înălţime de 32 de cm, fiecare trofeu a fost realizat de artistul plastic Ionel Iştoc, din bronz aurit, respectiv argintat şi bronz simplu.

Pe lângă cele trei trofee, TVR va mai acorda Premiul Special al Juriului şi Premiul Publicului, ce constau în plachete aurite, dar şi un premiu de excelenţă pentru întreaga activitate decernat cunoscutului chitarist Steve Vai, care va concerta la Cerbul de Aur, în data de 6 septembrie 2009.

Artistul plastic Ionel Iştoc este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi, din 2007, doctorand al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ,,Ion Mincu". Ionel Iştoc este câştigătorul concursului naţional organizat în 2004, de TVR şi Uniunea Artiştilor Plastici, pentru realizarea trofeului Festivalului şi Concursului Internaţional Cerbul de Aur.

Ediţia 2009 a Festivalului şi Concursului Internaţional Cerbul de Aur care se va desfăşura, în perioada 2-7 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, va reuni anul acesta 25 de concurenţi din 18 ţări. Spectacolul tv realizat în afara concursului reprezintă o impresionantă incursiune în istoria muzicii moderne.

Cele şase seri tematice sunt prezentate de Aurelian Temişan, Delia Budeanu, Raluca Hogyes, Mihai Constantin şi Alexandra Tararache, iar seara de folclor - de Irninis Miricioiu, Viorica Macovei şi Gelu Voicu.

Pe langa vedetele internationale - Hot Chocolate, Steve Vai şi Tiziano Ferro -, pe scena Cerbului de Aur vor mai susţine recitaluri Sistem, Direcţia 5, Vama, Holograf şi Loredana.

duminică, 23 august 2009

Prezentatorii "Cerbului" au incredere in reusita festivalului


Mihai Constantin, Aurelian Temişan, Delia Budeanu, Alexandra Tararache, Raluca Hogyes, Irninis Miricioiu, Viorica Macovei şi Gelu Voicu sunt gazdele Festivalului ,,Cerbul de Aur".

Iata ce reprezinta, pentru cativa dintre ei, prezenta pe scena festivalului.

,,Revin cu drag la Cerbul de Aur alături de familia TVR, unde m-am format ca profesionist de televiziune. Sunt onorată de calitatea de gazdă a festivalului ,,Cerbul de Aur" şi încântată că voi fi martor la bucuria spectatorilor şi telespectatorilor de a se întâlni cu voci remarcabile ale scenei muzicale naţionale şi internaţionale," a declarat Delia Budeanu.

,,Cerbul de Aur"este singurul festival internaţional de muzică pop pe care îl are România, cel mai mare din Europa. Am văzut lista concurenţilor şi sunt convins că va fi o luptă strânsă şi de calitate. Şi recitalurile sunt o surpriză şi o mare bucurie pentru mine, atât cele româneşti cât şi cele străine. Merită să fii părtaş la un asemenea eveniment care a făcut istorie de-a lungul vremii," a declarat Aurelian Temişan.

,,Nu e simplu să treci de la pupitrul de prezentator de ştiri pe o scenă atât de importantă cum este cea a Festivalului ,,Cerbul de Aur", dar sunt un om căruia îi plac provocările. Am încredere că voi reuşi să fac faţă unui asemenea proiect. După părerea mea ,,Cerbul de Aur" rămâne perla showbiz-ului românesc, chiar dacă în ultimii 20 de ani el s-a dezvoltat enorm.

Am fost timp de 2 ani corespondent la Washington, am întâlnit mulţi diplomaţi şi am cunoscut multe forme de promovare a brand-ului de ţară. După toate aceste experienţe vă pot spune cu certitudine că Festivalul ,,Cerbul de Aur" este un adevărat ambasador al României în lume
" - a declarat Mihai Constantin.

,,Sunt mândră că am onoarea să prezint un festival de talie internaţională cum este ,,Cerbul de Aur". Să stai pe aceeaşi scenă cu artişti români şi străini de un asemenea nivel, să ai onoarea să prezinţi în cadrul unui festival devenit brand naţional, pentru mine era un vis acum ceva vreme.", a declarat Alexandra Tararache.

,,Pentru mine este o şansă nesperată şi o onoare extraordinară. Sunt deja extrem de emoţionată. De când am primit vestea că voi prezenta Cerbul de Aur încerc să mă pregătesc zilnic pentru a reuşi să fiu la nivelul aşteptărilor. Formatul mi se pare excelent pentru toate categoriile de public. Incursiunea în istoria muzicii moderne va suna bine cu siguranţă pentru iubitorii fiecărui gen: retro, pop şi rock. " - a declarat Raluca Hogyes.

,,Publicul iubitor de frumos şi autentic este invitat la o seară de folclor unde voia bună, tradiţia, cântecul şi dansul românesc sunt la ele acasă. Voi fi gazda unui eveniment mult aşteptat şi cu pretenţii. Am prezentat o seamă de festivaluri până acum, dar nimic nu se compară cu provocarea ce se numeşte ,,Cerbul de Aur," a declarat Irninis Miricioiu.

sâmbătă, 22 august 2009

Corina Chiriac, criza de nervi in culise


Stres, emoţii, oboseală. După ce le-a înfruntat pe toate, fiind membră în juriul de la Festivalul Mamaia, Corina Chiriac a răbufnit şi s-a lăsat copleşită de nervi, atunci când nu a găsit pe nimeni care s-o ajute în culise, scrie Click.

Liniştea care se anunţa la cea de-a 39-a ediţie a Festivalului de la Mamaia a fost tulburată joi seara, de un incident mai puţin obişnuit, al cărei victimă a fost Corina Chiriac.

Calmă din fire, solista a ajuns la capătul răbdării atunci când, înaintea recitalului pe care l-a susţinut joi seara, n-a mai găsit pe nimeni din echipa de producţie, care să-i pună CD-ul cu negativele pieselor.

În cele din urmă, a ajutat-o un tânăr săritor, care lucrează la Radio Vacanţa şi pe care Corina, în semn de mulţumire, l-a poftit pe scenă pentru o repriză de aplauze. De altfel, artista şi-a păstrat simţul umorului şi şi-a spus of-ul chiar înainte să înceapă cântarea, dorind să le dea o lovitură sub centură organizatorilor.

Toate bune şi frumoase până acum, melodiile i-au uns la suflet pe spectatorii prezenţi la Teatrul de Vară, Corina a strălucit pe scenă, iar seara se anunţa memorabilă. Iureşul s-a declanşat la final, în culise, când doamna muzicii româneşti nu şi-a mai putut stăpâni nervii.

Citeste totul aici

Programul Festivalului Mamaia 2009

22 august
21:10 - 22:50 - Finala Interpretare şi Creaţie
23:00 - 23:50 - Recitaluri: Ramona Badescu cu invitaţii (Millenium, Rafaelo di Pietro)

23 august
21:00 - 22:50 - Gala laureaţilor
23:00 - 23:50 - Recitaluri: Provincialii, Gremio Recreativo Cultural Social Escola de Samba Vai - Vai.

marți, 18 august 2009

Steve Vai, Tiziano Ferro si Hot Chocolate la "Cerbul de aur"


Ediţia Festivalului şi Concursului Internaţional „Cerbul de Aur” 2009, care se va desfăşura, în perioada 2-7 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, va reuni anul acesta 27 de concurenţi din 20 de ţări. Steve Vai (foto), Tiziano Ferro si Hot Chocolate sunt vedetele internationale invitate la Cerb.

Devenit un brand naţional, „Cerbul de Aur 2009” va cuprinde şase seri: seara I (Concertul de deschidere EVERGREEN), seara a II-a (Seara POP), seara a III-a (Seara ROCK), seara a IV-a (Finala Concursului de Interpretare), seara a V-a (Gala Laureaţilor şi Seara SUPERSTAR). Seara a VI-a (HORA SATULUI) este dedicată, conform tradiţiei, folclorului românesc.

Serile festivalului vor fi prezentate de Aurelian Temişan, Delia Budeanu, Raluca Hogyes, Mihai Constantin şi Alexandra Tararache. Seara de folclor va fi prezentată de Irninis Miricioiu, producător şi moderator TVR, cunoscuta interpretă de muzică populară Viorica Macovei şi de moderatorul emisiunii „Doi care doinesc”, intepretul Gelu Voicu.

Juriul Concursului de Interpretare „Cerbul de Aur” va fi format din: Nuno Figueira (producător la Televiziunea Publică Portugheză), David Lowen (membru în consiliul de administraţie al Royal Television Society), Michael Lally (preşedintele CIRCOM), Paula Seling (câştigătoare a trofeului Cerbul de Aur în anul 2002), Vic Vergeat (chitarist şi interpret vocal), Dida Drăgan (cunoscuta interpretă de muzică uşoară), Alfredo Tisocco (preşedintele Crams Music Italia), Dumitru Moroşanu (preşedintele Modus Production), Ştefan Gheorghiu (preşedintele CREDIDAM), Jeroen Depraetere (fondatorul Academiei Flamande de Televiziune) şi Antero Paivalainen (muzician şi producător al companiei Taurus Music).

Primele trei seri vor avea o deschidere explozivă, show-ul fiind asigurat de trupa Sistem şi lBaletul Art Focus International.

Invitaţii români ai concertului de deschidere Evergreen sunt: Gabriel Cotabiţă, Paula Seling, Nico, Nicola, Leo Iorga, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Aurelian Temişan, Monica Anghel, Vlad Miriţă, Delia Matache, Mihai Georgescu, Aura Urziceanu, George Nicolescu şi Doina Spătaru. După concurs, seara se va încheia cu un recital retro susţinut de trupa Hot Chocolate.

Seara Pop va avea ca invitaţi membrii trupei Holograf, iar în Seara Rock va urca pe scenă formaţia Direcţia 5.

Finala Concursului de Interpretare se va încheia cu un spectacol exploziv Vama, intitulat „The Vama – show”.

În seara Superstar (6 septembrie) vor cânta Loredana (foto), Steve Vai şi Tiziano Ferro (foto).



vineri, 7 august 2009

Olimpia Panciu revine la Festivalul Mamaia


Vă mai amintiţi de celebra solistă a anilor ’80, Olimpia Panciu?

Stabilită în 1985 în Danemarca, împreună cu soţul ei, compozitorul Mircea Romcescu, cei doi artişti vor reveni, zilele acestea, în ţară, pentru a participa la noua ediţie a Festivalului Mamaia, scrie Click.

La cei 56 de ani ai săi, Olimpia se va duela cu ceilalţi concurenţi din cadrul secţiunii Creaţie, interpretând două piese de dragoste, compuse chiar de partenerul ei de viaţă.

Festivalul de la Mamaia, programat în perioada 20-24 august, va fi prezentat de vedeta postului TVR, Albertina Ionescu, şi de un actor din Constanţa.

Nu vor lipsi, în fiecare seară, recitalurile susţinute de Nicola, trupa Distinto, Ramona Bădescu, dar şi de alţi artişti valoroşi.

duminică, 12 iulie 2009

Un nou Cerb de Aur, un nou scandal

Nici n-am incheiat bine scandalul provocat de Eurovision, ca vine un altul la rind. Cu maxima discretie, TVR ne anunta ca a desemnat deja la reprezentantii Romaniei la festivalul de la Brasov: „Jasmine, Nadine si The Marker au cistigat preselectia organizata de TVR in data de 7 iulie pentru desemnarea reprezentantilor României la editia 2009 a Festivalului Cerbul de Aur”.

Au cistigat? Cind au cistigat? Zilele trecute vedeam inca derulandu-se pe ecran promo-ul pentru inscrierile la Cerb. Gata? S-au terminat? Ba nu, s-au desemnat si cistigatorii. Incredibil, cit de rapid se poate misca TVR cind are de ingropat ceva.

„La preselectie s-au inscris 100 de concurenti români, dintre care 12 au fost selectati pentru auditia care a avut loc pe data de 7 iulie. Cei trei cistigatori au concurat cu artisti precum: Mihai Radu, Tatiana Cerga, Tabassco feat Ovi, Trupa 112, Crayz Win, Dora, Irina Popa, Souncheck, Ramona Hanganu.” Cine i-a selectat si cum? Au stins lumina si i-au pus sa scoata cateva mieunaturi? Cei care au avut mai putini basi in voce au fost pusi sa faca un pas in fata? Ca dupa numele care ne reprezinta astea par a fi criteriile.

„Preselectia a fost filmata si ar putea constitui subiectul unei emisiuni viitoare la TVR.” Ar putea constitui? Dar cu transparenta fata de fraierii care inca va baga bani in buzunar cum ramane? Dupa atitea serii de scandaluri de la editiile Eurovision si Cerb am crezut ca TVR si-a atins maximul de aroganta si sfidare. Dar nu, nici pe departe. Daca va purtati frumos si butonati in fiecare seara cu sirg pe canalul public, poate se indura bosii din turn sa va dea cu lingurita cite o portie de carnita frageda de Cerb.

Ca sa nu va mai obosesc cu prezentarile celor trei castigatori, faceti cunostinta cu ei aici.

Cine organizeaza anul acesta nu stim. Dar stim cine a facut parte din juriul preselectiei: Alexandra Cepraga (presedinte juriu), Andrei Kerestely, Petre Nastase, Titus Munteanu, Virgil Popescu, Marian Ionescu, Gabriel Cotabita, Paula Seling si... surpriza: Ionel Tudor. Cine o mai fi si asta? Cum vedeti, un cocktail de vechi si noi musterii ai acestor concursuri, unii dintre ei albi si curati ca lacrima.


Scandalul a si inceput

Dupa cum era de asteptat, solistii cu reala valoare s-au revoltat. Este si cazul Mariei Radu, al carei manager a reactionat printr-un comunicat de presa:
"Preselectia de anul acesta s-a soldat cu eliminarea unui artist care poate sta oricind pe o scena ca cea a festivalului de la Brasov. Juriul a considerat ca solisti fara experienta, care nu s-au remarcat niciodata prin vreo prestatie deosebita, merita sa reprezinte Romania", spune Mihai Mitran.

Managerul Mariei Radu acuza juriul ca a transformat preselectia intr-o intrecere de genul „care cedeaza mai mult din cistigul promis. Surse din interior ne-au spus ca motivul invocat ca un argument subtire si aberant a fost: «Piesele nu sunt tocmai bine alese»... Aberant, deoarece atit «I will survive», cit si «All this time»¬ sunt piese dificile din punct de vedere vocal, iar Cerbul este un concurs de interpretare, nu de creatie. Ce vor inventa oare data viitoare...!?", se intreaba Mitran.