Se afișează postările cu eticheta Ovidiu Jacobsen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ovidiu Jacobsen. Afișați toate postările

duminică, 6 septembrie 2009

Cerbul de Aur: Antonino a luat Cerbul de Aur. Geta Burlacu a plecat cu mana goala

Cerbul de aur, in valoare de 10.000 de euro, a fost primit de catre italianul Antonino (foto), in timp ce Geta Burlacu nu a primit nimic, absolut nimic. Mi se pare pur si simplu revoltator, scrie Florin Budescu pe blogul sau.

Vreau sa explic ceva. Jos palaria pentru originalitatea si prestatia lui Antonino. Este o voce de care vom mai auzi, fara nici un fel de discutie.

In schimb, ceva trebuia sa primeasca si Geta Burlacu, unul dintre premii, in timp Glen Vella nu merita decat gloria de a fi finalist, iar si aceasta mi se pare cam mult.

Premiul de popularitate, in valoare de 3.000 de eur, a fost primit de catre Ovidiu Jacobsen (foto) din Norvegia. Ovidiu a primit de asemenea si Cerbul de Bronz, in valoare de inca 5.000 de euro.

Premiul special al Juriului Cerbului de Aur, in valoare de 3.000 de euro, a fost decernat maltezului Glen Vella. Sa nu uiti, Darie, aici trebuia sa fie si Nadine...

Din punctul meu de vedere, faptul ca maltezul a primit premiul juriului mi se pare un semnal trimis de catre organizator omologilor maltezi si un semn de curtoazie si de prietenie. Vella nu merita acest premiu.

Cerbul de argint, in valoare de 7.000 de euro, este decernat grupului romanesc alternative rock The Marker.

Da, meritoriu, dar baietii mai au mult de crescut si de mancat paine in muzica, pentru ca deocamdata manifesta talent, stiu muzica si cam atat, din punctul meu de vedere.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Cerbul de Aur: Nadine canta si ia potul cel mare


Claudia Faniello din Malta. Voce. Personalitate interpretativa. Orizont muzical. Imi place aceasta cantareata, pe care o stiu de mai multi ani. In acest moment, remarcatii mei sunt, pana acum: Geta Burlacu, Ovidiu Jacobsen si Claudia Faniella, ordinea valorica fiind, dupa parerea mea, cea in care am dat aceste nume, scrie Florin Budescu pe budesh.blogspot.com.

Dupa cate stiu, in seara aceasta va mai aparea o mare (si noua) figura: romanca Nadine. Problema Claudiei Faniello cred este locul comun reprezentat de muzica pe care o canta. Deja la a doua piesa mi-a scazut mult interesul.

Ii inteleg pe maltezi: este bine pe insula lor, e cald, toti canta bine, mai stiu cateva cantarete foarte bune, le-am vazut actionand si la Cerb, si la Eurovision, problema este ca le cam lipseste componistica.

Emin Hasan din Azerbaidjan, foarte mandru de premiile obtinute in Belarus si in Ucraina, interpreteaza cu suflet o prima piesa disco de inspiratie etnica turcita, pentru care nu am organ. Sa vedem ce va face din "Noaptea albastra". La Radio Erevan, un ascultator pune o intrebare: Ce face un azer din cantecul "Noapte albastra", al cantaretului roman Gabriel Cotabita? Radio Erevan raspunde: Varza si manea.

Glen Vella din Malta are un mod de emisie a sunetului care aduce vag, tocmai astazi, cu Michael Jackson. Mai si seamana putin fizionomic cu acesta. Vocea este putin tubata si nazalizata, dar placuta. Nu da pe afara de originalitate si nu mi se pare unul dintre starurile globale lansat de Cerb. In rest, despre ce sa mai discutam? Despre macelarirea unui anumit haiduc? Nu cred ca are sens.

Laura din Finlanda ne va da posibilitatea sa vedem daca altii se pricep sa scoata mai mult decat noi din "Balkan Girls". Are voce foarte buna, stie cum sa atace sunetele si, dupa cum arata, se vede bine ca intai s-a facut cantareata, lucru care chiar o intereseaza, iar abia apoi s-a ingrijit sa fie telegenica.

Prima piesa pe care o canta este insa cam plictisitoare, monotona. Una peste alta: cantareata mai buna decat piesa. A, si sa nu uit: versiunea la "Balkan Girls" e mai slaba, iar cantareata, cand se agita, incepe sa falseze si sa gafaie. Cred ca nici nu i se potriveste cantecul.

Ori Piaf din Israel (foto) seamana la fata cu Noa, reprezentanta acestui stat la Eurovision si canta foarte bine, insa in alta maniera decat compatrioata sa. Aduce, acum spun prezentatorii, cu sistemul de cant al lui Edit Piaf, cu care are in comun ceva tremolo. Nu are foarte mare forta interpretativa si nu ma prea arunc dupa pastise la mari cantareti.

Cand intra in "Uite-asa as vrea sa mor", falseaza si tremoloul ei suna ciudat. Dupa cum pronunta, cred ca e romanca din Statul Evreu sau, oricum, este familiarizata cu limba romana. Nu ma impresioneaza atat prin felul in care canta, cat prin cat suflet pune, ceea ce conteaza mult la un cantaret.

Nadine, basarabeanca Nadejda Trohin (foto), naturalizata in Romania, este, dupa parerea mea, cel mai bun concurent de la aceasta competitie Cerbul de Aur, de anul acesta.

Trece cu gratie de la prelucrare din cant popular, in prima piesa, la un fusion cu componente puternic jazzistice in a doua piesa. Canta foarte bine si transmite foarte mult, pentru ca este extrem de empatica.

Al doilea cantec este un jazz-bossa-nova de foarte buna calitate, pe care il canta cu mare alonja, combinand acoladele vocale ample cu scat-ul cu o tehnic ainterpretativa impresionanta.

Citeste totul aici

joi, 3 septembrie 2009

Cerbul de Aur: Alti sapte concurenti. Si Ovidiu Jacobsen care-i si intrece!


Ovi din Norvegia este defapt Ovidiu Jacobsen, un roman stabilit in tara fiordurilor. "Influenţele sale sunt Billy Joel şi Elton John, al căror fan înfocat este", noteaza site-ul TVR.

Canta foarte-foarte bine si are o personalitate muzicala extrem de dezvoltata. Este probabil cea mai stenica prezenta din aceasta a doua seara. Parca vad cu nu-i dau astia din juriu nimic..., scrie Florin Budescu pe blogul sau.

Seara nu a inceput cu Ovidiu Jacobsen, ci s-a incheiat cu el, dar l-am scos in fata pentru ca merita cu prisosinta. Ovidiu Jacobsen s-a asezat la pian si a ocupat scena si Piata Sfatului cu sistemul lui de a construi, incepand de la pian, cu care se acompaniaza intr-o frumoasa simbioza.

Baiatul asta arde! Trebuie sa avem mare grija ce facem cu el, pentru ca e foarte talentat. A doua piesa este "Secunda" lui Mircea Baniciu, pe care o canta excelent. Repet, as vrea sa-l mai aud pe omul acesta, sa vad ce mai canta, pentru ca-mi place foarte mult.

Ca sa nu mai vorbesc ca s-a apucat sa construiasca pe pian niste armonii de trecere, in maniera Valentin Radu, care demonstreaza clar ca a trecut printr-o scoala serioasa de muzichie, de tipul celei urmate de Valentin (ma refer la Juilliard).

Olia Tira (foto) din Republica Moldova a intrat puternic prima in concurs, cu un hit al americanilor de la Snap. Voce, prezenta scenica, coregrafie. Frumos.

O singura problema: eu nu ma omor dupa acest gen de muzica. Putin scartzait in voce, ca si la Nicola. S-o fi lasat de fumat, dar are o voce adevarata si, inca odata: se vede stiinta de cant a scolii de inspiratie rusa de la Chisinau. Ne-am ales si noi cu ceva bun de la rusi...

Urmeaza "Love is in the air" a lui Tom Boxer. La pasajele de subtilitate, Oliei ii cam juca vocea printre sunete, insa destul de putin sesizabil si mai ales atunci cand nu canta in forta. Are o infundare a vocii pe anumite categorii de frecvente acute.

Marcela Garcia Cruz din Mexic, scoasa parca din telenovelele-n care actrita din rolul principal este in timpul liber cantareata de muzica usoara, isi formeaza un cerc de admiratori, dand cu coapsa peste ecran si in timp devine diva plenara, a cantat destul de slab, este gafaita si la notele in piano nu are acuratete pe voce.

Comparativ cu Olia Tira, calitati vocale mult mai slabe. Ati mai vazut vreodata o chinezoaica debraland delicat din repertoriul Nicolei? Cred ca in acest moment cantareata, proprietara unui lant de cofetarii in Capitala, se tavaleste de ras prin casa. Poate-i trimite cadou un cataif.

4Yüz din Turcia a glosat fara succes din Luminita Anghel. "Let me try". Depinde si ce. Foarte slabi concurenti anul acesta, in afara de Jacobsen si Geta Burlacu. Cand preiei un asemenea hit, cum este "Let me try", trebuie sa ai mare grija ce faci din el si sa respecti spiritul partiturii. Ori, daca schimbi spiritul partiturii, sa fii atent sa nu fii penibil. De exemplu, imi suna ca naiba "Let me try" pe ritmuri orientale.

Mai ales ca vocile nu prea se imbucau, pentru ca ici si colo apareau puncte de dizarmonie. De ce? Pai e simplu: pentru ca vocile din cand in cand isi dovedeau lipsa de fiabilitate, falsand. La a doua piesa, probabil creatie originala, am trecut la ritmurile tarzaniene tipice, cu care ne-au spart la creieri in ultimii ani turcii pe la Eurovision. Nici astfel turcii nu au reusit insa sa nu falseze, de mi s-au strepezit timpanele. Au! Ma dor maselele! Mama, ce harmalaie! Eu ce vina am sa inghit asemenea gunoi antimuzical?

Citeste totul aici