Se afișează postările cu eticheta show. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta show. Afișați toate postările

luni, 9 noiembrie 2009

Oana Zavoranu si-a lasat balta colaboratorii


Vedeta OTV a reusit sa-si enerveze colaboratorii, intrucat nu a catadicsit sa-i anunte si pe ei, in timp util, ca nu fac emisiunea, lasandu-i sa vina la serviciu degeaba, scrie Cancan.

Oana Zavoranu nu este foarte populara printre colegii cu care realizeaza emisiunea de la OTV de joi, de cand a absentat de la emisiune pentru ca s-a simtit rau, dar a uitat sa-i anunte din timp. Potrivit unor surse din interiorul echipei de la OTV, vedeta a sunat doar cu o jumatate de ora inainte de inceperea show-ului, spunand ca nu mai vine, intr-un moment in care toti colegii ei din spatele camerelor erau deja acolo.

"Putea sa ne spuna si noua si stateam si noi acasa, ca si asa aveam un program foarte greu, ca stam si la emisiunea lui Dan Diaconescu, pana dimineata. Nu ne strica si noua sa avem cateva ore libere. Dar se pare ca nu a fost important pentru ea", ne-a declarat o sursa din interiorul televiziunii, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Incidentul cu membrii echipei de la OTV survine pe fondul unor schimbari. Oana va abandona emisiunea actuala in favoarea alteia, saptamanale. Mi s-a propus sa o pastrez si pe asta si sa mai fac una, dar sotul meu mi-a zis ca nu vrea sa ma vada numai la televizor, a declarat vedeta, care va face pauza pana luna viitoare, cand va debuta cu noul ei proiect.

luni, 26 octombrie 2009

Mihaela Radulescu va fi inlocuita de Corina Danila?


Subiectul "Mihaela Rădulescu" e, de departe, cel mai discutat din Antena 1, scrie Click. Pe de o parte, se vorbeşte despre despărţirea ei de Dani Oţil, pe de altă parte, despre fosta ei emisiune. Se pare că noua gazdă a "Duminicii în familie" va fi Corina Dănilă.

După luni de preselecţii şi concursuri, coordonatorii proiectului par să fi ales!

Prima pe lista preferinţelor pentru postul de "Mihaela Rădulescu" este Corina Dănilă. Astfel, Mihaela pare să fi venit "la fix" din Monaco, unde s-a retras la sfârşitul lunii iunie.

Răduleasca a venit în ţară vineri la prânz şi plănuieşte să stea cam o săptămână. Să vrea oare "diva" să-şi apere postul, mai ales că anunţase înainte de plecare că are de gând să mai facă o serie de ediţii speciale?

Surse demne de încredere din Antena 1 ne-au povestit că pregătirile pentru un nou sezon "Duminica în familie" se fac de mai bine de o lună.

Deşi a intrat într-un con de umbră în ultimul an, Corina Dănilă este cea ofertată de producătorii din Antenă.

"S-au organizat multe castinguri toata vara pentru a pune bazele unui nou proiect, însă abia acum s-a decis. Corina a fost câştigătoare, ba, chiar a şi filmat o emisiune-pilot", ne-au spus surse din cadrul instituţiei.

În plus, în ultima perioadă, fosta vedetă a Euforiei Tv a fost tot mai des văzută în sediul televiziunii din Băneasa, iar cei care lucrau pentru "Duminica în familie" au fost anunţaţi că de săptămâna viitoare vor lucra "la foc continuu".

Se pare că producătorii au căutat o vedetă cu o imagine curată, care să nu fie implicată în scandaluri de presă.

Citeste totul aici

Earnest Valentino, sosia lui Michael Jackson, vine in Romania


Earnest Valentino nu isi dezamageste fanii din Romania si le promite acestora ca se vor intalni pentru prima data la inceputul lunii decembrie, in Cluj si Pitesti, scrie 9 AM.

Venirea in Romania a starului de 43 de ani a fost contramandata cu aproape doua luni, dupa ce concertul pe care trebuia sa il sustina la Constanta pe data de 20 septembrie a fost anulat.

Valentino, sosia oficiala a lui Michael Jackson, va incepe in forta concertele in Romania pe data de 4 decembrie, in Club Obsession din Cluj. Fanii din toata tara sunt asteptati la eveniment.

Reprezentantii clubului se asteapta ca locatia evenimentului sa fie arhiplina: "Suntem foarte incantati de ideea de a-l avea alaturi de noi pe omul care si-a dedicat o viata intreaga megastarului Michael Jackson. In Cluj, sunt foarte multi tineri care abia asteapta sosirea lui Earnest", a declarat Bogdan Gheorghiu, reprezentant al clubului Obsession. La o zi dupa evenimentul de la Cluj, petrecerea se muta la Pitesti, in club Mamboo, unde Earnest Valentino va concerta pe data de 5 decembrie, informeaza Musichat.

"Suntem siguri ca show-ul pe care il va face Earnest este unul de milioane. Conteaza ca lumea sa se simta bine si sa ne aducem aminte cu totii cum a fost Michael Jackson cu adevarat", a declarat Serban Gabriel, managerul clubului.

Experienta de la Constanta i-a facut mai vigilenti si pe organizatori: "Nu vrem ca experienta de la Constanta sa se repete, drept pentru care ne-am luat masuri de precautie. In acest fel, vom multumi pe toata lumea si avem garantia ca evenimentul nu se va mai anula. Cel mai important lucru este ca am reusit sa il convingem pe Earnest ca fanii din Romania merita o a doua sansa", a declarat Claudiu Matei, manager Rew Events.

Earnest Valentino, 43 de ani, este recunoscut la nivel international ca fiind sosia autentica a lui Michael Jackson. Nascut in Florida, intr-o familie de oameni modesti, Earnest si-a dedicat o viata intreaga celui pe care avea sa il cunoasca la ani buni dupa ce incepuse sa ii copieze stilul in cele mai mici detalii. Talentul sau iesit din comun si asemanarea cu Michael Jackson ii aduc in 1997 un contract cu "Mistery", casa de productie a megastarului Michael Jackson, devenind reprezentantul oficial al acesteia. In aceasta calitate, a participat la nenumarate gale, concerte, spectacole, fiind imaginea spoturilor de promovare ale turneurilor internationale ale lui Michael.


marți, 13 octombrie 2009

Luana Ibacka, adeptă a alimentatiei bio

Toti fermierii care participa la aceasta emisiune fac bani si majoritatea mai au si afaceri conexe. Ar fi minunat ca fetele sa nu ii iubeasca dupa acest criteriu. Am observat ca este o intrebare frecventa «Au bani»?", povesteste Luana Ibacka, gazda reality-show-ului „Fermier. Caut nevasta!”.

Ideea este ca genul acesta de afacere, cu cresterea animalelor, sere, morarit, agricole, nu se va termina niciodata. Dimpotriva, curentele eco, bio, si interesul crescut al oamenilor pentru produse naturale va face ca viitorul sa fie de partea lor.

Mereu cineva va fi interesat de un lapte proaspat si de calitate, de o tuica buna, de o carne neinjectata cu tot felul de substante”, spune Luana, care s-a hotarat sa-si faca aprovizionarea cu branzeturi si lapte proaspat de la protagonistii show-ului.

„Bio de fapt inseamna sa folosesti produse de la ferme «curate», in care nu se folosesc chimicale. Un fruct bio este un fruct nestropit deloc, un lapte bio provine de la o vaca ce paste iarba curata, dintr-o zona indepartata de orice industrie si poluare. Va dati seama deci, cat de greu este sa vorbim despre hrana naturala...

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Andrei Gheorghe despre Ramona Gabor: "Vedetuţele cu degete strâmbe n-au ce căuta în Panama!"


Nici nu s-a întors bine în ţară că Ramona Gabor a şi fost luată în colimator chiar de amfitrionul show-ului “Rătăciţi în Panama”, Andrei Gheorghe. La lansarea grilei de toamnă a Kanal D, acesta a luat-o la mişto pe sora lui Moni, catalogând-o drept “o vedetuţă cu degete strâmbe”, scrie Click.

De-abia întoarsă, miercuri, în ţară, Ramona Gabor, eliminată din show-ul “Rătăciţi în Panama”, s-a relaxat, joi seară, împreună cu iubitul, Gabi Bădălău, la o cafenea de fiţe din Dorobanţi.

În timp ce sora lui Moni sorbea liniştită dintr-o apă plată cu lămâie, Andrei Gheorghe, amfitrionul concursului ce va debuta pe 28 septembrie la Kanal D, a făcut, cu prilejul lansării noi grile a postului patronat de turci, câteva remarci acide la adresa prestaţiei acesteia, luând-o peste picior.

Adică de unde la început vezi vedetuţe de astea cu degete strâmbe care habar nu au pe unde să calce, după o săptămână îşi vin în fire! Se-ntâmplă nişte lucruri, fac nişte faze de rămâi cu gura căscată, adică ajungi în situaţia incredibilă că te uiţi şi... băh, până la urmă ajungi să o admiri până şi pe Ramona Gabor! Vorbesc serios”, a spus Gheorghe, care a dat de înţeles că sora Columbencei a avut ceva de pătimit pe parcursul aventurii sale în Panama, unde nu a rezistat decât trei săptămâni.

Show-ul din junglă, în care au fost aruncaţi 18 concurenţi, se anunţă a fi plin de adrenalină. “În cele două săptămâni de până acum avem: accidente, lovituri, urlete, bărbaţi căzând din picioare, femei leşinând, oameni bucurându-se, cântând, extaz, iubire, camaraderie, prietenie, toate demenţele astea se petrec aici de-adevăratelea”, a dezvăluit Gheorghe câteva din ingredientele concursului, în care turcii au investit două milioane de euro.

Citeste totul aici:

joi, 10 septembrie 2009

Janet Jackson deschide show-ul MTV Video Music Awards 2009


Janet Jackson va contribui la deschiderea show-ului MTV Video Music Awards 2009, ce va fi difuzat live la MTV Romania in noaptea dintre 13 spre 14 septembrie, de la ora 02.00.

Celebra cantareata va reveni pe scena MTV cu un moment muzical special pentru a onora cariera fratelui ei, Michael Jackson.

Pe lista artistilor care vor performa live se afla si Jay-Z, Lady Gaga, Taylor Swift, Pink, Green Day si Muse.

Evenimentul din New York va fi gazduit de celebrul actor britanic Russell Brand, iar Katy Perry, Ne-Yo, Nelly Furtado, Chace Crawford si Leighton Meester, protagonisti ai serialului Gossip Girl: Intrigi la New York, si Miranda Cosgrove se numara printre prezentatorii show-ului.

duminică, 30 august 2009

Cu opt hoteluri pregatite la Sofia, Madonna prefera Tel Aviv


Dacă fanii români nu au fost impresionaţi de show-ul Madonnei, la Sofia, peste 50.000 de bulgari au fost cuceriţi de regina muzicii pop, informeaza Realitatea TV. Se pare că românii i-au dat o lecţie, iar diva nu a mai repetat mesajul împotriva discriminării romilor.


După ce a plecat de la Bucureşti, Madonna a urcat sâmbătă seară pe scena de pe stadionul Vasil Levski, din Sofia, în faţa a peste 50.000 de fani care au aplaudat-o îndelung. Imagini din timpul concertului de la Sofia au început să apară pe internet.

Un fan a postat pe Youtube câteva minute din timpul spectacolului, în care Madonna interpretează pentru bulgari piesa "Give It 2 Me". Un alt video, o suprinde pe Madonna cu "The Beat Goes On".

Madonna nu a mai repetat mesajul împotriva discriminării romilor, după ce, la Bucureşti, diva a fost huiduită de public.

Organizatorii bulgari au declarat că a fost cel mai mare concert ţinut vreodată în Bulgaria. Fanii s-au adunat în faţa stadionului cu peste zece ore înainte de concert.

Sâmbătă, Madonna a aterizat în capitala bulgară la ora 16.00, la cinci ore după ce organizatorii se aşteptau ca diva să urce pe scenă pentru probele de sunet. Organizatorul evenimentului de la Sofia, a declarat că nu s-a ştiut la ce oră va sosi în Bulgaria.

Deşi staff-ul Madonnei nu a comunicat organizatorilor durata şederii, opt hoteluri erau pregătite să o găzduiască pe artista. Cu toate acestea, vedeta a preferat să plece spre aeroport imediat după concert.

După concertul din capitala Bulgariei cântăreaţa mai are programate două show-uri în parcul Hayarkon din Tel Aviv, pe 1 şi 2 septembrie, acestea fiind ultimele spectacole din segmentul european al turneului "Sticky & Sweet".

marți, 25 august 2009

Concert Parcul Izvor: Madonna va purta opt costume semnate de 36 de designeri


Agitaţie mare la Bucureşti! Fanii dau în clocot până la concertul anului, iar organizatorii nu mai contenesc în a-i fi pe plac celei mai scumpe vedete care va ateriza pe plaiuri mioritice, scrie Click.

Aşadar, Madonna a vrut ca în culise, acolo unde va fi „cazată” în seara concertului, să se ocupe de amenjarea camerelor direct staff-ul artistei. O solicitare specială pentru organizatori a fost ca tavanul din cabine să fie acoperit cu o pânză de mătase de culoare albă.

În plus, în spatele scenei, cât un teren de fotbal, vor fi amenajate o sală de masaj, o cabină de duş cu hidromasaj şi o sală de gimnastică, echipamentele de fitness şi elementele de design interior fiind aduse chiar de echipa artistei.

Pentru amenajarea zonei vor fi necesare 500 de scaune şi mese şi 30 de canapele. Culisele vor fi decorate cu aranjamente florale din nu mai puţin de 500 de trandafiri albi şi roşii. Pentru cel mai incendiar turneu din cariera ei, Madonna va purta costume semnate de 36 de designeri.

În timpul spectacolului, de la Bucureşti, diva va schimba de opt ori ţinutele, iar pentru fiecare schimbare are la dispoziţie fix un minut şi 30 de secunde. Artista va fi ajutată să intre în noile haine de cinci persoane.

Staff-ul acestui turneu numără nu mai puţin de 250 de persoane, peste 3.500 de costume şi 69 de chitări. Regina muzicii pop a cheltuit peste 1.000.000 de dolari numai pe accesoriile din cristale Swarovski.

Citeste totul aici

joi, 20 august 2009

Gyuri Pascu se intoarce la Divertis


Din toamnă, Ioan Gyuri Pascu se alătură la Pro TV colegilor săi de la Divertis, Silviu Petcu, Doru Antonesi, Florin Constantin, Cristian Greţcu, Cătălin Mireuţă şi Doru Pîrcălabu, scrie Click.

Actorul va jongla cu umorul în cadrul unei rubrici permanente din prima oră de program Divertis de la Pro TV.

Colegii mei au venit cu o idee interesantă, care mi-a plăcut, aşa că am acceptat”, a mărturisit Ioan Gyuri Pascu.

Dacă până acum a cântat sau a parodiat diverse personalităţi ale scenei politice, în noul show-ul de la Pro TV, Gyuri se pregăteşte pentru un nou personaj care va smulge hohote de râs.

Sincer, nu ştiu foarte multe despre scenariu, pentru că mai mult se ocupă colegii mei. Nu mi-a lipsit foarte mult televiziunea, dar mi-au lipsit băieţii”, ne-a declarat umoristul. Şi Toni Grecu a lăsat „Divertis Mall” de la Antena 1 şi s-a alăturat postului din Pache .

vineri, 17 iulie 2009

Bonnie Tyler, invitata de Dan Diaconescu la OTV


In sfirsit, duminica, 19 iulie, începind cu ora 20.00, la OTV va incepe emisiunea de divertisment "100% Adevărat".

Aminata cu o saptamina, din cauza incendiului izbucnit la noul sediu al televiziunii lui Dan Diaconescu, emisiunea prezentată de Ramona Bădescu şi Pepe va avea in platou un musafir de seama.

Invitatul lor special va fi celebra Bonnie Tyler, care a acceptat să cinte în cadrul show-ului doar după ce a aflat mai multe detalii despre personalităţile alături de care va fi prezentă în platou.

Artista a mai cerut un sortiment special de ceai englezesc, precum şi un set de linguriţe şi ceşti de lux cu care să fie servită.