Se afișează postările cu eticheta aur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aur. Afișați toate postările

joi, 15 octombrie 2009

Cetatea Sarmisegetusa, regat devastat de nepăsare şi căutători de aur

Din ce în ce mai multe exemple par a spulbera orice dubiu referitor la faptul că românilor nu le pasă cine sunt şi de unde vin şi că istoria nu are greutate pentru ei decât atunci când ea se poate cântări, la propriu, în aur.

Corespondentul Ştirilor Pro Tv, Alex Dima, prezintă în cadrul emisiunii România, te iubesc!, difuzată de Pro Tv duminică, 18 octombrie, de la ora 18:00, o anchetă despre situaţia actuală a cetăţii Sarmisegetusa, monument încadrat în patrimoniul UNESCO, şi despre celebrele brăţări dacice, furate şi recuperate ulterior de statul român, cum altfel decât pe bani grei.

Cei care se încăpăţânează să ajungă până la Sarmisegetusa, în Munţii Orăştiei, pe un drum care, deşi a costat fabuloasa sumă de 78 de miliarde de lei vechi, a fost rupt imediat de ape, constată că locul zace în paragină. Indicatoarele până la cetate, pliantele informative, ghizii sau orice alt detaliu ce ţine de prezentarea civilizată a unui astfel de loc, de o inestimabilă valoare istorică, lipsesc cu desăvârşire. Statul şi-a luat mâna de pe leagănul civilizaţiei dacice şi nici o autoritate a acestuia nu are grijă ca acest loc să fie amenajat, reconstruit şi valorificat. Aşa cum numai pe aceste meleaguri se întâmplă, responsabilitatea este pasată de la un om la altul, până la cel mai înalt nivel cu putinţă.

Până la urmă însă, legislaţia proastă, stufoasă şi incompletă, la care s-au adăugat autorităţiele nepăsătoare şi incompetente au făcut ca acest loc să fie al nimănui. Dar, cum se întâmplă mai de fiecare dată, nu lipsesc cei care au de câştigat de pe urma faptului că acest loc este neadministrat şi nepăzit: căutătorii de aur, care mişună nestingheriţi prin zonă.
În ultimii ani, Munţii Orăştiei au fost scormoniţi cu simţ de răspundere şi sute de kilograme de aur, cosoni şi podoabe au fost vândute peste graniţă.

Alex Dima a obţinut în premieră un interviu cu Florin Rambetea, zis şi „Brăţară”, căutătorul de aur, care a descoperit cele zece brăţări dacice în 2000 şi care acum se teme pentru viaţa lui. Acesta s-a lasat cu greu convins sa povesteasca despre anul 2000, cind a fost angajat de doi cămătari din Deva pentru a-i ajuta să sape în munţi şi să găsească aur, precum şi despre momentul descoperirii preţioaselor podoabe, care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna, în rău însă.

Brăţările au intrat pe piaţa neagră, iar în clipa în care au fost descoperite, statul român a cheltuit sute de mii de euro pentru a le recupera. Însă şi această poveste are ceva cusut cu aţă albă, pentru că există voci care ridică semne de întrebare despre autenticitatea lor. Cei care le-au analizat şi care au semnat expertiza susţin autenticitatea lor, în timp ce un bijutier afirmă cu sinceritate că „dacă ştii compoziţia, se pot face simplu” şi că „băieţii deştepţi fac asta”.

O poveste dureroasă despre o cetate care cândva era inima unui regat şi despre sumele fabuloase cheltuite de statul român pentru a recupera ceva ce poate fi un veritabil fals, duminică, la România, te iubesc!, într-o investigaţie realizată de Alex Dima.

marți, 1 septembrie 2009

Cioaba ii da Madonnei o diploma din aur



Extrem de emotionat de speech-ul impotriva discriminarii, regele Cioaba vrea sa ii faca artistei un dar simbolic si in acelasi timp pretios. I-a comandat o diploma de excelenta, facuta din aur, evident, ca doar si ea e un soi de regina.

Stim cu totii ca Madonna a fost huiduita de public in secunda in care regina muzicii pop a indemnat la toleranta. Raspunsul autoproclamatului rege al tiganilor de pretutindeni care vrea sa arate ca la case mari se fac numai gesturi de noblete nu a intarziat sa apara.

In semn de multumire ca i-a aparat supusii dar si pentru ca a fost jignita in public, Florin Cioaba are de gand sa-i daruiasca Madonnei diploma suflata in aur de 24 de karate. A scris cu manuta lui textul care va fi imprimat ulterior pe o placa de cateva zeci de grame.

Unii dintre apropiatii lui Cioaba fac haz de idee, altii o iau in serios si ii multumesc la randul lor cantaretei.

Pentru ca nu stie exact adresa Madonnei si nici nu-i frumos sa-i ceri unei femei asa ceva, auto-proclamatul rege al romilor vrea sa ii trimita darul prin curier diplomatic cu ajutorul ambasadei Statelor Unite America de la Bucuresti.

Pentru siguranta ar putea sa faca doua diplome, nu de alta dar diva sta si la Londra si exista posibilitatea ca patalamaua aurita sa se piarda.