Se afișează postările cu eticheta Libertatea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Libertatea. Afișați toate postările

duminică, 18 octombrie 2009

Mircea Badea ameninţă CNA


Mircea Badea a fost din nou luat în discuţie într-o şedintă a Consiliului Naţional al Audiovizualului din cauza limbajului folosit în emisiunile sale, scrie Libertatea.

Supărat că a intrat iar în vizorul CNA, realizatorul emisiunii "În gura presei" i-a ameninţat cu proteste pe membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, în cazul în care îl vor amenda.

"La CNA s-a discutat amendarea mea pentru limbajul folosit în emisiune. Nu s-a picat de acord cu privire la sancţiune. Se rediscuta marţi. Eu sper să mă amendeze. Voi avea astfel prilejul să reacţionez în sfârşit. Sculele astea politice nici nu îşi imaginează la ce se expun. 5 000 de oameni au venit la alergat.

La protestat câţi se vor prezenta? O să vedem. Vor să-şi motiveze leafa, maşina, soferul, secretara? Nu pe seama mea
", a scris Mircea Badea pe blogul personal unde a postat şi câteva fragmente din discuţiile membrilor C.N.A.

vineri, 16 octombrie 2009

Mircea Radu e gata să facă din nou senzaţie în televiziune


Mircea Radu, fostul prezentator al emisiunii "Din Dragoste", vrea să revină în televiziune şi nu oricum, ci ca moderator al unui "show de senzaţie", scrie Libertatea.

Acesta a declarat la Observator că este deja în negocieri cu o televiziune şi că în scurt timp fanii lui ar putea avea parte de o foarte mare surpriză.

Mircea a anunţat în urmă cu ceva vreme că va prezenta emisiunea "Clarvazatorii" de la Kanal D, iar apoi că se va alătura Andreei Marin şi lui Teo Trandafir la şcoala de televiziune.

Deşi, nici unul dintre aceste proiecte nu s-a concretizat, fosta vedetă a Antenei 1 speră ca de data aceasta să revină pe micile ecrane.

luni, 5 octombrie 2009

«În puii mei»! Vine Bendeac


Mihai Bendeac se întoarce pe micul ecran din 10 octombrie. Şi o face cu stil, “În puii mei”, emisiunea lui de pe Antena 1, aducând în platou o armată de vedete pentru a-i distra pe telespectatori, scrie Libertatea.

Lângă Bendeac, pe micul ecran vor apărea Daniel Buzdugan şi Monica Anghel, dar şi frumoasa Daiana Anghel, fiecare interpretând şi ironizând în platou personaje din viaţa publică românească.

“Emisiunea va fi fantastică. Vom interpreta foarte multe personaje, iar eu mi-am îmbogăţit repertoriul. Nu am renunţat la personajul Bănel, la Ştefan Bănică jr sau la Mircea Solcanu, dar alături de acestea se vor adăuga multe altele. Iar echipa este fantastică pentru că sunt cu toţii foarte haioşi”, ne-a spus Bendeac, imitându- l pe Traian Băsescu.

Antenele "mici", din ce în ce mai vizionate

Antena 2 şi Antena 3 cresc în audienţă văzând cu ochii. În comparaţie cu luna august, Antena 2 are cu 15.000 de telespectatori mai mult, în intervalul orar cel mai preţuit de cei din publicitate, 19.00-23.00. Şi Antena 3 a avut un salt semnificativ de audienţă, atât în prime-time, cât şi pe intervalul întregii zile, conform GFK România. În intervalul orar 19.00-23.00, postul de ştiri al trustului Intact a câştigat, în medie, 27.000 de telespectatori.

joi, 1 octombrie 2009

La petrecerea Danei Rogoz, Adela Popescu a fost campioană la gătit


Sâmbătă a fost ziua de naştere a Danei Rogoz şi, cum era de aşteptat, frumoasa actriţă a dat o petrecere pe cinste. Şi-a invitat toţi prietenii apropiaţi, cărora le-a pregătit o mulţime de surprize, scrie Libertatea.

Nu a lipsit nici căţeluşul ei Yorik, care însă a capitulat primul. Ghiftuit cu prea mult tort şi copleşit de mulţimea de oameni care a participat la aniversarea stăpânei lui, animăluţul a adormit imediat.

Dana a organizat mai întâi un concurs de karaoke, aşa cum a promis, dar ca să nu-şi sperie vecinii prea tare cu vocalizele, care au sunat într-un mare fel, a mai improvizat o competiţie.

Le-a propus prietenilor ei să gătească fiecare câte ceva, iar juriul va decide cine a fost cel mai inspirat în bucătărie.

"A fost foarte distractiv, am gătit cu toţii şi ne-am distrat de minune. În cele din urmă, concursul de gătit a fost câştigat de Adela Popescu, dar a mituit juriul", a povestit Dana zâmbind, pentru reporterii Libertăţii Online.

Alessandra Stoicescu s-a apucat de dans de stradă


Alessandra Stoicescu, prezentatoarea principalului Observator al Antenei 1, împărtăşeşte telespectatorilor, în această seară, la ora 19.00, cea mai recentă pasiune a ei: street-dance- ul (dans de stradă), scrie Libertatea.

Totul a pornit de la un reportaj despre cluburi şi despre şcoli de dans pe care Alessandra l-a pregătit.

Şi cum dansul e o pasiune pentru care n-am avut niciodată timp, am îmbinat utilul cu plăcutul: am realizat un reportaj, în care telespectatorii pot afla care sunt cele mai bune şcoli de dans, care sunt preţurile, cine sunt antrenorii. Şi, ca să fiu cât mai convingătoare, am urmat cursurile a trei astfel de instituţii, am învăţat salsa, bachata şi tango argentinian, iar în această seară, îmi dau licenţa în faţa românilor în street-dance”, a povestit Alessandra Stoicescu.

miercuri, 30 septembrie 2009

Mihai Morar: "Nu ne uităm în curtea lui Huidu şi Găinuşă"

Mihai Morar a acordat un interviu in exclusivitate pentru Libertatea.ro. Omul de radio şi televiziune vorbeşte despre ascensiunea carierei sale, despre conflictul Buzdugan-Huidu, dar caracterizează în stilul său personaje din show-biz-ul românesc ca Nikita, Mircea Badea ori Adrian Copilu' Minune.

Libertatea.ro: Mihai, te consideri vedetă ori ba?
Mihai Morar: Sunt doar un depanator radio-TV. Este ca orice alt job. Faptul că meseria mea e publică e doar o întâmplare.

Este o întâmplare fericită?
Mi-am dorit să fac acest lucru din clasa a 6-a. Nu să fiu vedetă, ci să fac radio şi televiziune. Doar iubitele de miliardari îşi propun să fie vedete. În schimb, eu sunt pasionat de ceea ce fac.

Dacă ai fi pus în situaţia de a alege între radio şi TV...
Aş alege radioul. Dar şi televiziunea mi-e dragă. Libertatea supremă o simt în radio pentru că pot să controlez totul. Nu depind de producător, de cameramani şi aşa mai departe.

De 5 ani faci matinal la radio. Nu ţi s-a acrit să te trezeşti în fiecare dimineaţă?
Nu. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Dar să ştii că nu sunt un tip matinal. Dacă mă laşi să dorm, o fac până după-amiaza. Trezirea la 5 şi un pic şi să fiu în trafic la 6:00 pentru mine nu e o corvoadă. Sunt o grămadă de oameni care muncesc de la ora asta, indiferent de meserie.

Munceşti mult?
Sincer nu prea îmi ajunge timpul. Dar dacă aş face muncă la birou probabil că aş fi mult mai stresat. Acum nu apuc să mă plictisesc. Uite, mâine (nr. astăzi) Radio ZU face un an. Îi tăiem moţul. Suntem numărul 1 pe ţară şi am strâns un milion de ascultători pe Bucureşti, şi ceva mai puţin ascultători decât liderul urban în condiţiile în care ei au de două ori şi jumătate acoperire mai mare în ţară.

Ai sau ai avut vreun model în media?
Nu ştiu dacă este un model. Însă există un om pentru care m-am apucat să fac meseria asta: Andrei Gheorghe. El mi-a indus microbul. Pe vremuri îl ascultam la radio aproape non-stop.

Tu eşti din Baia Mare. Ai lucrat şi acolo în mass media?
Am carte de muncă de la 16 ani. Am debutat în presa scrisă ca reporter la "Glasul Maramureşului" din Baia Mare. Facultatea m-a adus în Bucureşti.

Care crezi că este cea mai sexy femeie din România?
Depinde ce înţelegi prin sexy. Dar persoanele care mă atrag cel mai mult sunt două şi sunt gemenele mele. Am două fetiţe minunate şi ador să-mi petrec timpul cu el.

Citeste totul aici

vineri, 25 septembrie 2009

Mircea Badea are gâtul imobilizat din cauza iubitei sale


Chiar dacă este obligat să poarte timp de două săptămâni un guler cervical din cauza unei hernii de disc, realizatorul emisiunii "În gura presei", Mircea Badea, are puterea să facă haz de necaz, scrie Libertatea.

Sătul să fie întrebat din ce cauză are gâtul imobilizat, prezentatorul Tv a "dezvăluit" în cadrul emisiunii de joi seară de la Antena 3 că vinovată pentru situaţia în care se află este nimeni alta decât iubita sa, Carmen Brumă.

"Eram într-o benzinărie şi am văzut revista Unica în care apare top modelul. Am cumpărat-o şi am văzut o poza cu noi din vacanţă, în care ea mă strânge de gât. Acum vedeţi de unde mi s-a tras? Înţelegeţi cine mi-a rupt gâtul?", a declarat în glumă Mircea Badea în emisiunea "În gura presei" de joi seară, de la Antena 3.

Sursa foto: www. mircea-badea.ro

luni, 21 septembrie 2009

Michael Jackson: "Fraţii mei sunt nişte trântori"


Michael Jackson şi-a desfiinţat familia în cadrul unor înregistrări audio realizate pe ascuns de un biograf.

Mai multe înregistrări realizate, fără ştirea lui Michael Jackson, de către biograful său la ferma Neverland a cântăreţului au fost difuzate ieri, în premieră, de săptămânalul britanic News of The World, citat de Libertatea.

De-a lungul conversaţiei cu biograful, Jackson îl face praf pe fiecare membru al familiei sale, în special pe fraţii cu care a format trupa Jackson 5, numindu-i “trântori mereu nemulţumiţi”.

Nimeni din familie nu a scăpat de critica vehementă a lui Michael Jackson, acesta catalogând- o până şi pe mama lui, Katherine, drept o “dezamăgire”, mai ales după ce femeia a dat un interviu despre viaţa fiului ei, fără acordul lui Michael.

Apoi, pe rând, fiecare dintre cei şapte fraţi ai starului primeşte câte un “calificativ” deloc onorant. Cel mai aspru sunt comentaţi Randy şi Jermaine (foto), numiţi “ţinta batjocurei” şi, respectiv, “afemeiat”.

Fratele cel mai mare, Tito, e considerat un “plictisitor”, Jackie, “un certăreţ”, Marlon, “o copie nereuşită”, Janet (foto), “o băieţoaică”, iar La Toya (foto), “o răutăcioasă câteodată amabilă”.

Firesc, Michael aminteşte şi de tatăl său, despre care afirmă că “era mereu distant” şi îi făcea foarte mult rău când îi era în preajmă. Totuşi, din înregistrări se poate observa cu uşurinţă afecţiunea pentru Janet, Michael recunoscând chiar că era posesiv cu ea, fiind foarte supărat atunci când sora lui s-a căsătorit prima dată.

Dani Oţil, copilotul lui Loeb


Dani Oţil, vedeta Antenei 1, a fost prezent la Marsilia săptămana trecută, unde a avut şansa de a pilota alături de Sébastien Loeb, cvintuplu campion mondial la raliuri, scrie Libertatea. Iubitul Mihaelei Rădulescu şi-a postat pe blogul personal impresiile după această experienţă inedită.

Dani Oţil este un împătimit al sporturilor cu motor, vedeta participând în dese rânduri la cursele de motociclism enduro (cursă pe teren accidentat). Săptămâna trecută, prezentatorul de la Antena 1 a luat lecţii de pilotaj chiar de la campionul mondial Sébastien Loeb.

A fost impresionat de francez

Experienţa l-a marcat profund pe Dani, care şi-a postat pe blogul personal impresiile, un cocktail de “admiraţie, fiori, adrenalină, siguranţă, curiozitate”. “Uite-mă în 2009… intrat într-un cerc restrâns. Cercul puţinilor oameni de pe planetă care «s-au dat» cu Sébastien Loeb. Cel mai rapid om pe patru roţi în afara circuitului.

Campion mondial de cinci ori şi probabil anul acesta a şasea. Nu trebuie să fii fan ca să înţelegi. E greu să-i explici unui neobişnuit cu aceste curse cum merge campionul Greciei sau tipul care e acum pe locul patru în campionatul european. E simplu însă să explici cum merge numărul unu de pe planetă”. Dani a fost impresionat de felul în care pilotul controlează maşina, precum şi de modestia francezului.

Citeste totul aici

duminică, 30 august 2009

Madonna s-a plimbat deghizata prin Bucuresti


Timp de patru zile, cât a stat în România, Madonna nu a ieşit din hotel decât pentru a merge la concertul susţinut în parcul Izvor din Capitală... Aşa să fie, oare? Se pare că nu! Vineri seară, diva, plictisită să stea închisă între patru pereţi, a ieşit la plimbare, sustine Libertatea.

Cântăreaţa a reuşit să înşele vigilenţa zecilor de reporteri care au împânzit zona din jurul luxosului hotel Radisson, s-a strecurat neobservată pe uşă şi, însoţită de gărzile de corp, a plecat să cutreiere, deghizată, centrul istoric al Capitalei.

A vizitat străduleţe pline de cafenele din centrul istoric

Acest lucru a fost dezvăluit chiar de persoane din anturajul vedetei, care au declarat, conform Realitatea TV, că Madonna s-a arătat “entuziasmată de clădirile vechi şi şi-a propus să revină în România oricând va mai avea ocazia”. Diva s-a plimbat pe străzile Franceză, Lipscani şi Smârdan, o zonă înţesată de cafenele.

Citeste totul aici

Madonna s-a distrat pe Lipscani intr-un club gay

Cu o zi inainte de plecarea din Romania, Madonna a facut o escapada in Soho Lounge, un club frecventat de gay si lesbiene, situat in centrul istoric al Bucurestiului, pe strada Bacani, scrie Cancan.

Regina muzicii pop a mers in club vineri seara, plecand de la hotelul Radisson, acolo unde era cazata, cu o limuzina a unui alt hotel, incercand astfel sa treaca neobservata. Cei insarcinati cu securitatea Madonnei s-au gandit ca daca diva va merge cu microbuzul pe care l-a folosit inca de la sosirea pe aeroport va fi imediat reperata de presa, astfel ca au facut o diversiune.

Au solicitat o limuzina care sa apartina altui hotel decat Radisson si astfel au reusit sa o scoata pe diva din hotel si sa o duca la clubul Soho, acolo unde Madonna s-a distrat de minune, vegheata discret de garzile sale de corp. Cu toate acestea, un reprezentant al clubului, contactat telefonic, a refuzat sa confirme vizita celebrei cantarete. Diva a plecat din Romania sambata, de pe Aeroportul Baneasa, destinatia fiind capitala Bulgariei, Sofia, acolo unde a sustinut un concert.

Citeste totul aici

joi, 27 august 2009

Concertul Madonnei, un show cu praf si inghesuiala

Concertul Madonnei, promovat de organizatori şi aşteptat de fani ca pe evenimentul anului, a fost mai degrabă un fiasco, scrie Libertatea.

Dacă praful şi căldura insuportabilă nu pot fi puse în cârca organizatorilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre inghesuiala de la nivelul solului şi de la corturile cu răcoritoare, sentimentul că au fost vândute mai multe bilete decât capacitatea facilităţilor încolţind repede în mintea oamenilor.

La minusuri mai pot fi trecute sonorizarea jenantă şi întârzierea cu care a început evenimentul, verva Madonnei şi profesionalismul ei fiind elementele care au mai îndulcit dezamăgirea fanilor.

Libertatea.ro a transmis live, de la faţa locului, cele mai importante momente ale serii.

* Cadou de final: Madonna a mimat un act sexual cu dansatorii săi, apoi s-a făcut nevăzută, lăsandu-şi fanii să se indrepte spre ieşire pe muzica lui Michael Jackson.

* Final de concert incendiar. Cu un joc de lumini şi lasere superb pe fundal, Madonna şi-a încântat fanii cu câteva melodii electrizante: "Ray of light", "Hung up" sau "Give it to me", cântece pe care starul a cerut publicului să creeze o atmosferă cât mai veselă.

* Chiar dacă au plătit între 80 şi 800 de lei pe un bilet, oamenii încep să se îndrepte spre ieşire cu toate ca până la finalul concertului mai sunt 5 piese.

* Madonna şi-a schimbat pentru ultima oară ţinuta: pantaloni negri şi un corset. Publicul a recepţionat foarte bine celebrul cântec "Like a prayer", în vreme ce concertul se apropie de final.

Citeste totul aici

luni, 24 august 2009

Diaconescu bagă 12.000.000 de euro în OTV şi în DDTV

Dan Diaconescu e hotărat. Are de gand să transforme radical cele două posturi tv pe care le patronează - OTV şi DDTV.

Potrivit Libertatea, pentru asta, omul de televiziune nu s-a zgarcit şi a pus la bătaie fabuloasa sumă de 12 milioane de euro. În ce a băgat atâta bănet cel care a reuşit, ani la rând, să facă o audienţă spectaculoasă cu un studio amărât, improvizat într-o “garsonieră” situată, e drept, în buricul Capitalei, într-un bloc cu grad mare de risc în caz de seism? Să le luăm pe rând:

DDTV va deveni un canal destinat exclusiv filmelor. “Am cumpărat 2.700 de filme de excepţie: desene animate absolut fenomenale, capodopere cinematografice, filme de Oscar, documentare interzise. Nu vor lipsi nici filmele nou-nouţe, din 2007-2008, cu actori care fac senzaţie la Hollywood”, ne-a declarat Dan Diaconescu. În acest proiect de amploare, patronul OTV a investit deja 6 milioane de euro.

Zăvoranca va avea zilnic emisiune

O altă mare surpriză e emisiunea Oanei Zăvoranu, care va fi difuzată în direct, de luni până vineri, între 17.00 şi 21.00, la OTV, cel mai probabil, începând cu 1 septembrie.

Mai întâi, celebra emisiune “Dan Diaconescu în direct” îmbracă straie de sărbătoare. “De pe 15 septembrie, ne mutăm într-un studio nou în care ne vom putea desfăşura altfel, atât noi, realizatorii, cât şi invitaţii. În plus, în fiecare zi, de luni până vineri, după miezul nopţii, voi oferi câte un autoturism, prin tragere la sorţi."

Copiii se vor delecta cu întreaga paletă animată marca Walt Disney: peripeţiile celebrei ciocănitori Woody, Tom şi Jerry (foto dreapta) sau savuroasa peliculă “101 Dalmaţieni”.

Pe lângă filmele nou-nouţe din sezonul 2007-2008, Dan Diaconescu a cumpărat pentru DDTV şi celebra serie de comedie “Stan şi Bran”.


Citeste totul aici

vineri, 21 august 2009

Dana Razboiu a nascut un baietel


Dana Războiu a devenit mămică pentru a doua oară. Prezentatoarea ştirilor de la Kanal D a născut, joi, într-o clinică din Viena un băieţel sănătos şi frumos-foc!

Potrivit divaonline, citat de Libertatea, micuţul cântăreşte 3, 600 kilograme şi măsoară 52 cm.


Acesta este primul copil pe care-l are vedeta împreună cu Bogdan Enoiu, cel care i-a devenit soţ în 2007. Dupa numai o lună în care se va afla în concediul de maternitate, ştirista o să revină pe sticlă, pentru debutul grilei de toamnă.

În vârstă de 33 de ani, Dana nu se afla la prima experienţă în calitate de mămică, ea mai având un băieţel de cinci ani, Victor, dintr-o căsătorie anterioară cu fostul ministru al sănătăţii, Ovidiu Brânzan.

Şi soţul vedetei, Bogdan Enoiu, în vârstă de 49 de ani mai are un băiat de 20 de ani, pe nume Andrei.

Madonna vrea să aiba 1370 de prosoape si sa-si aduca mobila de acasa


Pentru concertul pe care îl va susţine la Bucureşti, Madonna a trimis organizatorilor o listă cu pretenţii care o pot clasa printre cele mai fiţoase staruri internaţionale.

Apă sfinţită, săli imense lângă scenă şi bodyguarzi femei sunt doar câteva dintre cerinţele divei în fiecare ţară în care susţine concerte, scrie Libertatea.

Lista cu pretenţii ale divei în fiecare dintre ţările prin care trece pentru a susţine concerte este impresionantă. Conform ştirilor PRO TV, vedeta a solicitat un număr fix de prosoape: 1.370 pentru ea şi staff-ul ei.

Vrea amplasate, lângă scena de dimensiunile unui teren de fotbal, 60 de containere bune de locuit, săli de mese şi sală de gimnastică. Mai mult, diva a cerut bodyguarzi femei şi să aibă la dispoziţie 20 de linii telefonice.

Îşi aduce mobila după ea

Madonna bea numai apă sfinţită, mănâncă edamame (soia verde), preparate numai de bucătarul ei personal, foloseşte cosmetice cu nămol de la Marea Moartă şi doreşte aranjamente florale din trandafiri.

Vedeta pretinde ca apartamentul ce-i va fi pus la dispoziţie să fie amenajat cu mobilierul ei pe care- l transportă prin fiecare ţară în care susţine concerte. Acestea sunt doar câteva dintre zecile de pretenţii ale divei, care au pus pe jar organizatorii, zilele acestea, la Bucureşti.

miercuri, 19 august 2009

Se întoarce Mihaela Rădulescu?


La nici două luni de cand Răduleasca a părăsit ''definitiv'' Romania (aşa cum chiar ea se lăuda), diva ar avea de gand să revină in ţară. Conform celui mai recent număr al revistei Star, fosta vedetă a Antenei 1 s-ar întoarce luna viitoare în România, scrie Libertatea.

La începutul acestei veri, Mihaela Rădulescu s-a retras cu fiul ei, Ayan, pe Coasta de Azur, în sudul Franţei. Aici, vedeta şi băiatul ei şi-au petrecut vacanţa de vară, pentru ca, din toamnă, să se stabilească la Monaco, acolo unde micuţul urmează să meargă la grădiniţă.

Este dorită de Dan Diaconescu

Toate acestea fac parte din planul anunţat de Mihaela acum aproape trei luni, conform căruia ea renunţă definitiv la cariera de vedetă şi la România, în favoarea unei vieţi liniştite la Monaco. Însă, se pare, diva nu a putut rezista mult timp departe de iubitul ei, Dani Oţil şi de familia ei şi plănuieşte o revenire.

Cel puţin asta susţin anumite surse citate de revista Star. Încă nu se ştie dacă şederea Mihaelei în România va fi una de durată mai mare sau va fi doar pentru câteva zile, însă, conform revistei Star, ar putea să aibă legătură cu o ofertă primită de la Dan Diaconescu. Acesta i-ar fi propus să i se alăture şi să realizeze la OTV un fel de “Duminica în familie”.

Citeste totul aici

marți, 11 august 2009

Dana Rogoz s-a blonzit

Dana Rogoz, interpreta Andreei Popeangă din "State de România", şi-a schimbat look-ul special pentru serialul de comedie care va începe din această toamnă la PRO TV. Dana este acum blondă, fiind, de altfel, prima oară când şi-a vopsit părul.

vezi aici poza Danei Rogoz in Libertatea
vezi aici poza Danei Rogoz in Click

"Stiliştii au mai avut tentative de a mă vopsi încă de când eram la Vremea, însă întotdeauna se găsea cineva care să se opună. În plus, mai tot timpul am jucat rolul fetei cuminţi, motiv pentru care şi look-ul meu trebuia să fie cât mai natural", explică actriţa.

Acum, ea încearcă să treacă peste şoc. "Când m-am uitat prima oară în oglindă am fost foarte surprinsă şi încercam să mă acomodez cu noua... Dana. De când m-am vopsit nu cred că am ratat vreo oglindă, vreo vitrină, vreun geam sau altă suprafaţă în care mă puteam vedea. Cert este că mă simt foarte bine aşa, iar odată cu acest nou look, simt că şi în atitudinea mea s-a schimbat ceva", mărturiseşte actriţa.

Citeste totul aici

sâmbătă, 8 august 2009

Dan Diaconescu: "Nu mă las până nu o să am prima televiziune din ţară"


Dan Diaconescu plănuieşte ca, în următoarele luni, să treacă la o variantă „de lux" a televiziunii sale, iar emisiunea „100% Adevărat", prezentată de Ramona Bădescu şi Pepe, este doar prima piesă dintr-o nouă grilă de programe, dezvăluie vedeta în ultimul număr al revistei „TVmania", citata de Libertatea.

Nu mă las până nu o să am prima televiziune din ţară", spune Diaconescu, care dezvăluie care sunt planurile sale imediate: deschiderea unei filiale OTV în Austria, mutarea din celebra „garsonieră" în sediul nou, resuscitarea unor emisiuni şi aducerea uneor vedete de talia lui Teo, Mircea Radu, Capatos sau Cristoiu.

luni, 3 august 2009

Mihaela a primit de la Elan 41 de trandafiri roşii

Românii care au trecut sâmbătă seară pe la unul dintre localurile de pe faleza oraşului Monte Carlo au suferit un şoc. Conform Libertatea, la aceeaşi masă se aflau Mihaela Rădulescu, Elan Schwartzenberg, fiul lor, Ayan, şi caţiva prieteni apropiaţi.

Atmosfera era destinsă, toată lumea era veselă, exact ca în vremurile bune. Să se fi întors Răduleasca în braţele fostului ei soţ?

Răspunsul e nu, semn că şi de data aceasta aparenţele au fost înşelătoare.

Realitatea e, de fapt, alta. Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg au decis să uite, măcar pentru o seară, de toate lucrurile care au dus la divorţul lor, pronunţat în luna octombrie a anului trecut, şi să se comporte ca pe vremea în care formau un cuplu, pentru că unicul lor fiu, Ayan, a împlinit sâmbătă 5 ani. Iar un astfel de moment trebuie sărbătorit cum se cuvine.

Părinţii micuţului au decis să facă o petrecere restrânsă, unde doar cei mai apropiaţi prieteni au avut acces. Au mers cu toţii la un restaurant din Monte Carlo, unde au petrecut timp de câteva ore.

Micuţul a primit o groază de cadouri, însă cel mai mult s-a bucurat de cel pe care i l-a făcut tatăl său: o maşinuţă de teren roşie cu telecomandă. Ayan e înnebunit după maşinile de jucărie, iar darul de la Elan a venit chiar la momentul potrivit.

Citeste totul aici

miercuri, 29 iulie 2009

Dani a cerut-o de sotie pe Mihaela Radulescu?

Cel mai recent număr al revistei "Star" lansează bomba: Dani Oţil a cerut-o de soţie pe Mihaela Rădulescu!

Publicaţia menţionează că prezentatorul de la Antena 1 a recurs la acest gest pentru a o împiedica pe divă să părăsească România, relateaza Libertatea.

Conform unor surse citate de cel mai recent număr al revistei “Star”, Dani Oţil şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de nevastă pe iubita sa, Mihaela Rădulescu.

În publicaţie se precizează că tânărul prezentator ar fi recurs la acest gest pentru a o convinge pe divă să nu plece definitiv la Monte Carlo.

Se pare însă că diva nu s-a lăsat înduplecată, preferând să stea departe de ţara ei natală şi de toţi cei dragi pe care i-a lăsat aici.

Citeste totul aici

sâmbătă, 25 iulie 2009

Fiii lui Michael Jackson: Blanket are aceeasi mama cu Omer Bhatti

Presa internaţională a comentat intens zilele acestea pe tema asemănării dintre băiatul cel mic al lui Jacko, Prince Michael II (7 ani), şi dansatorul norvegian Omer Bhatti (foto - 25 de ani), speculind că nordicul ar fi copilul secret al starului.

Însă jurnaliştii revistei americane Star susţin că Blanket şi Omer nu ar fi fraţi numai de tată, ci şi de mamă.

Ei au descoperit că mama lui Blanket ar fi chiar Pia Bhatti, cea care i-a dat naştere lui Omer, relateaza Libertatea.


Michael Jackson nu a dezvăluit niciodată identitatea femeii care l-a adus pe lume pe Blanket, precizind doar că e o mamă-surogat anonimă.

Revista americană Star însă a făcut o descoperire şocantă: cea care i-a dat naştere lui Blanket e Pia Bhatti, mama lui Omer, un dansator care în ultimii ani a fost des văzut în preajma starului.

Citeste totul aici